Unii preferă mobila lucioasă, pentru alții, dimpotrivă, cu cât este mai mată, cu atât este mai pe placul lor. Atât în cazul mobilierului lucios, cât și în cazul celui mat, suprafața mobilierului este lăcuită, iar diferența este dată de gradul de luciu al lacului. Toate suprafețele finisate, mate sau lucioase, sunt acoperite cu lac pentru că LACUL asigură rezistența la zgâriere, la impact, abraziune sau la pătări cu apă, cafea, alcool sau alte substanțe.
Uneori, pe suprafața aceluiași mobilier pot apărea diferențe de luciu. Fenomenul este mai vizibil pe suprafețe mari, precum blaturi de masă, tăblii de pat sau uși și laterale ale dulapurilor. De ce apar aceste diferențe, vom explica în cele ce urmează.
Ce este gradul de luciu
Luciul apare când razele de lumină sunt reflectate de suprafața lăcuită. Cu cât sunt reflectate mai multe raze, o cantitate mai mare de lumină, cu atât lacul este mai lucios. Dacă lumina este reflectată în proporție de 100% avem un luciu oglindă, iar dacă nu este reflectată deloc, vorbim de mat adânc.
Gradul de luciu al unui lac sau al unei suprafețe lăcuite se află cu ajutorul unui glossmetru. Acesta determină cantitatea de lumină reflectată. Procentul de lumină reflectată se numește grad de luciu sau gloss și este reprezentat de un număr între 0 și 100. De exemplu, un lac gloss 30 reflectă lumina doar 30%.
În funcție de câtă lumină reflectă, lacurile se împart în mate și lucioase. Dar pentru că nu întotdeauna preferințele sunt clar determinate, s-a convenit o clasificare care cuprinde mai multe categorii de lacuri:
- între 0 și 10% reflecție – mat adânc
- 10 – 30 mat
- 35 – 45 semimat
- 50 satinat
- 55 – 65 semilucios
- 70 – 85 lucios
- 90 – 100 luciu oglindă / luciu înalt
Care sunt cauzele variației gradului de luciu
Nu întotdeauna gradul de luciu al lacului este și cel găsit pe suprafața lăcuită. Reflecția luminii în cazul suprafeței lăcuite este influențată de modul de pregătire a suprafeței, de modul de aplicare a materialelor, de cum s-a făcut șlefuirea sau de condițiile de mediu. Când se determină gradului de luciu al unui lac, acesta este aplicat pe o suprafață perfect plană, de obicei o bucată de sticlă degresată, la temperatura de 20 grd.C. și 60% umiditatea aerului. În fabrică nu pot fi respectate întotdeauna acest condiții și de aceea apar uneori diferențe. Adică, un lac cu gradul de luciu 50 poate apărea pe mobila finisată ca 48 sau 53. Aceste diferențe sunt, însă, foarte mici pentru a fi observate cu ochiul liber.
Sunt însă diferențe mai mari care pot fi sesizate și apariția lor este legată de 4 cauze mari:
- pregătirea lacului
- pregătirea suportului pe care se aplică lacul
- tehnica și utilajele de aplicare
- condițiile de mediu.
Pregătirea lacului – cel mai des, de la modul în care este pregătit lacul apar diferențele de luciu. Pentru a devia razele de lumină și a nu fi reflectate perfect, adică pentru a avea un lac cu un grad de luciu specific, se adaugă în lac o substanță solidă numit agent de mătuire. Aceasta se poate depune, în timp, la baza ambalajului. De aceea se recomandă “a se agita în ambalaj înainte de aplicare”. Fără a omogeniza lacul prin amestecare, suprafețele lăcuite cu lacul de la suprafața bidonului vor fi mai lucioase decât gradul de luciu scris pe bidon, iar cele finisate cu lacul de pe fundul bidonului, mai mate pentru că la bază s-a depus agentul de mătuire.
Pregătirea suportului ține atât pregătirea lemnului, MDF-ului sau suprafețelor furniruite, cât și de aplicarea grundului și șlefuirea între straturi. Astfel se obține o suprafață plană pe care lacul se poate așeza bine. Cel mai bine se poate observa acest lucru la lacul lucios când diferența de grad de luciu între lac și suprafața lăcuită poate fi și de 20 de puncte procentuale. Pentru ca lumina să se reflecte la fel pe toată suprafața finisajului, grundul trebuie să aplicat uniform, să fie bine șlefuit, fără coajă de portocală sau zone gazate, cu bule de aer incluse în peliculă.
Tehnica și utilajele de aplicare. Aplicarea grundului și a lacului trebuie să nu includă mult aer în peliculă și să fie uniformă pe toată suprafața. Dacă se aplică cu pistolul de pulverizare, nu trebuie făcute mai multe treceri pe aceeași zonă a suprafeței pentru că acolo pelicula va fi mai groasă și va reflecta diferit lumina.
Condițiile de mediu. Cum am menționat deja, gradul de luciu al lacului este determinat, în anumite condiții, de temperatură și umiditate. Dacă în fabrică sunt foarte diferite, se va vedea și la reflecția luminii. Este important ca toate elementele implicate – lac, suport, mediu – să aibă aceeași temperatură. Dacă lacul și lemnul nu sunt aclimatizate când sunt aduse în atelier, pot apărea problemele. Diferențe de grad de luciu pe aceeași placă pot apărea și dacă lacul a fost prea rece la începutul aplicării și între timp a ajuns la temperatura recomandată.
În concluzie, obținerea unui anumit grad de luciu și al unei suprafețe uniforme din punct de vedere al reflecției luminii nu ține doar de lac ci și de respectarea condițiilor și a tehnologiei de lucru. Gradul de luciu al lacului, menționat pe etichetă, este ceea ce poate fi obținut ținând cont de recomandările de finisare, nu este o garanție pentru obținerea unei suprafețe cu acel grad de luciu, mai ales în cazul suprafețelor lucioase și semilucioase.